Traseul stejarilor seculari vă introduce în atmosfera pădurilor de la gura Văii Gurghiului
Lungime 38km, durată 9:30 h (GPS Track downlad)
Aerodoromul Mociar, situat pe partea stângă a drumului judeţean Reghin-Gurghiu, pe un platou larg, imediat în continuarea pădurii, în dreptul localităţii Solovăstru. Această poiană a fost scena unor acţiuni aviatice militare derulate la sfârşitul lunii august 1944. Pe 31 august 1944, de pe aeroportul italian Madna au decolat 44 de avioane de tip P-51 Mustang, aparţinând de 52nd Fighter Group (Grupul de vânătoare 52) al forţelor aeriene americane (U.S.A.A.F.). Misiunea formaţiei era distrugerea avioanelor inamice situate pe aerodromul de campanie de la Reghin, pentru a ajuta ofensiva aliată din Balcani. Aici staţionau o mare parte din avioanele evacuate din România după 23 august, aparţinând diferitelor unităţi ale aviaţiei germane (Luftwaffe) iar in timpul atacului american au fost distruse aproape toate avioanele.
Târgul de fete, în apropierea localităţii Gurghiu, în prima duminică de mai; este un târg tradţional de cumpărare a nevestelor;
Gurghiu: în apropierea pârâului Gurghiu, se află cetatea medievală, distrusă de către trupele austriece în timpul răscoalei curuţilor; în comună (era trecut oras) se află un castel premodern în care este găzduit un muzeu al vânătorii, iar în jurul lui, un parc dendrologic. Cetatea are o capelă, ambele având în epoca modernă următoarea legendă: ea a fost pe vremuri reşedinţă a uriaşilor şi aceştia au fost asediaţi acolo. Dar ei au fost atât de viteji, încât duşmanul nu întrevedea nici o şansă de reuşită. Atunci, o prezicătoare bătrână veni în tabăra inamicilor şi le spuse că cetatea va cădea odată cu căpetenia uriaşilor. Dar pentru că acesta era rezistent la gloanţe, ea le spuse că această căpetenie poate fi ucisă doar de un al 7-lea fiu al unei familii, în momentul în care acesta se află în capelă la rugăciune. Când a fost găsit în tabără un astfel de individ, bătrâna îi spuse: „Ia-ţi paie din grâu curat, şi când străluceşte pentru prima dată luna nouă atunci pune aceste paie într-un glonte; acela-l va străpunge pe uriaş”. Cum spuse ea, aşa se şi făcu: căpetenia uriaşilor căzu. Fără el, uriaşii nu putură să apere mai departe cetatea, şi o parte din ei, fugiră din cetate şi ajunseră în câmpia ungară, unde urmaşii lor mai trăiesc şi astăzi. Cealaltă parte îşi luă aripi şi zbură în munţii secuilor.
Castelul de la Gurghiu, cu parc dendrologic a fost ridicat în anul 1731 la baza vestică a dealului din comună, folosindu-se ca materie primă dărâmăturile vechii fortificaţii de pe deal. Clădirea principală a fost folosită iniţial ca pavilion de vânătoare, căreia i-au mai fost adăugate treptat şi alte aripi de către membrii familiei Bornemisza, care au luat în arendă domeniul pe o perioadă de 99 ani.
În această clădire funcţionează în prezent Şcoala silvică, continuatoare a Şcolii de brigadieri silvici înfiinţată în anul 1893.
Muzeul de vânătoare (Muzeul didactic de vânătoare şi salmonicultură) din Gurghiu, înfiinţat în 1970, prezintă un punct de atracţie de neocolit, fiind un unicat naţional. Adăpostit în clădirea cu rezonanţă istorică, castelul, muzeul se află sub administraţia Colegiului Silvic Gurghiu.
Pe Valea Gurghiului se află instalaţii tradiţionale de spălat, numite vâltori. Satele din vecinătate păstrează anumite tradiţii specifice: aruncatul nevestelor în apă de Paşte, confecţionarea de fluiere, in trecut, au fost mentionate unele obiceiuri de înmormântare (teatru de păpuşi) sau de Sângiorz (tineri îmbrăcaţi în scoarţă de stejar).
